Am gasit acest citat "haladuind" pe internet,ca fiind al unui Marcel Gabriel...Si chiar este adaptabil pentru majoritatea oamenilor.Am observat pe parcurs ca oamenii care au foarte multi prieteni sunt totodata foarte singuri-pe interior-dar nu vor sa para.Cercul de prieteni este doar o masca pentru multi si culmea,singurii de care incearca sa se ascunda sunt ei insisi.Dar cauza nu o vede mai nimeni..Nici macar singuri nu pot sa isi explice de ce au ajuns asa..Si ajung sa se intrebe:"am atati prieteni si de ce totusi sunt atat de singur?".Asta este una dintre urmarile nebuniei in care traim.Majoritatea s-au inrobit unui lucru crezand ca acesta o sa le aduca liniste si lasa tot ce e omenesc, spiritual si moral.L-au inlocuit pe Dumnezeu cu bani,cu masini,cu electronice ba chiar pefera sa adopte o parere stiintifica care sa inlocuiasca credinta.Nu spune nimeni sa nu cercetezi dar,vezi ca nu cumva sa cercetezi doar ca sa incerci sa dai un argument contra ceea ce cercetezi pentru ca asta nu inseamna "a cunoaste"ci inseamna lupta importiva propriei persoane,persoana ca trup si suflet.Si daca totul depinde si de liniste sau neliniste de ce se ascund in loc sa caute un remediu?De ce nu folosesc stiinta pentru a cauta adevarul pentru linistea proprie si folosesc stiinta pentru a ascunde adevarul in viziunea lor irelevant rupandu-se din start de speranta si preferand astfel sa isi planga in surdina disperarea singuratatii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu